1. Cultura medievală românească s-a dezvoltat în strânsă legătură cu marile culturi europene: cea occidentală şi cea bizantină. Până la căderea Constantinopolului, ambele influenţe au fost la fel de pregnante, cu o preponderenţă a influenţelor apusene în Transilvania, aflată sub suzeranitatea regatului maghiar.
1. România Mare nu a însemnat doar graniţe lărgite, provincii reunificate sau probleme ale minorităţilor, ci şi un nou sistem politic. Votul universal acordat în 1918 şi aplicat pentru prima dată în 1919, a adus cu sine o nouă configuraţie pe scena politică şi un nou tip de discurs politic.
1. Trecerea Transilvaniei sub dominaţia Imperiului Habsburgic a avut drept consecinţe negative desfiinţarea autonomiei principatului pe planul relaţiilor externe şi limitarea autonomiei interne.
1. Intrarea României în războiul mondial, în vara anului 1916, alături de Antanta, a urmărit realizarea deplinei unităţi naţionale. Cadrul favorabil Marii Uniri a apărut în 1918 şi creat de victoria Antantei asupra Puterilor Centrale şi de destrămarea Imperiului ţarist şi a Imperiului Austro-Ungar.
1. Procesul formării statelor medievale româneşti Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea, a avut loc într-un context extern favorabil
1. În urma celor două războaie dintre Decebal şi Traian din 101-102 şi 105-106 Dacia a fost cucerită de către romani.
1. După pacea de la Adrianopol (1829), vasalitatea românilor faţă de turci consta în plata tributului şi în lipsa dreptului de a avea o politică externă proprie.
Prin înţelegerile dintre Aliaţi, România a fost abandonată de anglo-americani, sferei de influenţă sovietice: la Conferinţa de la Moscova (noiembrie 1944), Stalin şi Churchill au realizat o împărţire a Balcanilor, cunoscută sub numele de acordul procentajelor. Sovieticii urmau să aibă un procent de influenţă de 90% în România, 50% în Iugoslavia şi 10% în Grecia, restul revenind britanicilor. Era semnalul extern al sovietizării ţării.
1. În a doua jumătate a mileniului I apar popoarele romanice europene. În acest proces se încadrează şi formarea poporului român sau etnogeneza românească.
Anii 1711, in Moldova, şi 1716 în Ţara Românească, au deschis o nouă pagină în istoria celor două ţări române, prin instaurarea aşa numitului regim fanariot. Nemaiavând încredere în domnitorii români (mai ales după trecerea lui Dimitrie Cantemir de partea ruşilor în 1711), turcii au aşezat în cele două ţări domni numiţi din rândul funcţionarilor imperiului – în cea mai mare parte greci ce locuiau în cartierul constantinopolitan Fanar.
